Dinamo își ajustează din mers politica de transferuri. Dacă roș-albii vor ocupa la finalul campionatului locul al doilea, care oferă șansa participării în preliminariile Ligii Campionilor, atunci Marius Alexe și Gabriel Torje vor fi blocați de către acționari.
Calculul dinamoviștilor este simplu. Dacă vor termina campionatul pe locul al doilea, vor încerca să intre în Champions League sau măcar să beneficieze de traseul mai ușor și să evolueze în grupele Europa League. Moment în care cota celor doi fotbaliști ai săi ar crește, realitate ce se va întâmpla concomitent cu obținerea după o pauză destul de mare de rezultate la nivel european. Posibilitatea a fost discutată și aprobată de către cei trei acționari de la echipă, care astfel au blocat ofertele venite dinspre Germania pentru Gabi Torje și Italia ori spațiul ex-sovietic pentru Marius Alexe. Cantonamentul de vară nu e stabilit
De poziția pe care o va ocupa echipa lui Andone la finalul acestui campionat mai depind încă două lucruri: locul și programul cantonamentului de pregătire din vară, tratativele fiind și în acest caz blocate pentru moment. În funcție de traseul european se va ști și perioada în care se va desfășura cantonamentul „câinilor”, datele posibilelor „amicale” și numele adversarilor putând fi stabilite doar ulterior. „Câinii” așteaptă ultimele etape pentru a alege drumul pe care va merge echipa în viitorul apropiat.
2 tururi preliminare va disputa Dinamo în Champions League, în cazul în care va termina pe locul al doilea în Liga I
10 milioane de euro este valoarea estimativă cumulată a lui Marius Alexe și Gabriel Torje
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER